Să cunoaștem trecutul comunei Braniștea

Suprafața 20,2 km²

Altitudine 165 m

Braniștea

S-a format ca o rezervație pentru vânătoare, unde pășunau vitele sau se recolta fânul pentru curțile domnești, cum ne evocă toponimul. Într-adevăr siliștea Braniștea ‘’fost-au moșie fără bir pre seama domniei’’ lui Matei Vodă Basarab, cum este amintit la 2 mai 1649, în hrisovul emis la Târgoviște. La 20 iunie 1801, locuitorii din Braniștea arătau că moșia era foarte strâmtă, ‘’încât neavând nici loc de semănătură, nici loc de arături sau de cosituri, toată hrana noastră și a vitelor noastre până acum am avut pe moșia Podu Rizii’’ pentru care dădeau mănăstirii Dealu un car de fân din șase și lucrau la curtea din Podu Rizii a mănăstirii.

Dâmbovicioara

Este menționat prima oară într-un zapis de cumpărare din 19 februarie 1724 al logofătului Ianache Dâmboviceanu. De asemnea, Cronica logofătului Radu Greceanu consemna că Iane Dâmboviceanu, vătaf de aprozi, se afla în 1698 între trimișii lui Constantin vodă Brâncoveanu în misiune la Poartă ’’pentru greul și păsul țării’’.

La 15 decembrie 1702, același Ianache Dâmboviceanu pornea la drum, cu sarcina de a însoți transportul haraciului cerut la Poartă.

În anul 1842 devine proprietar la Dâmbovicioara vestitul profesor Mihalache Drăghiceanu pitarul, întemeietorul școlilor naționale din județele Dâmbovița și Romanați, care va înceta din viață în acest sat.

În continuare, aici se vor retrage temporar pentru recreere intelectuali târgovișteni de marcă: inginerul academician Matei M. Drăghiceanu și arheologul Virgiliu N. Drăghiceanu, membru corespondent al Academiei Române.

Satul Cioranu, situat spre vest de Dâmbovicioara (pe harta militară din 1912) și-a luat numele de la unul din foștii proprietari de până la 1864 ai moșiei Dâmbovicioara, Tache Cioranu, totodată și arendaș al moșiei Braniștea-Săvești a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești. A fost înglobat în anul 1864 la cătunul Dâmbovicioara, deși apare ca localitate încă și în harta militară din 1897-1908.

Satul dispărut Dobrescu (Dobrești, Dobreasca) s-a întemeiat pe moșia lui Ion Dobrescu în vestul cătunului Dâmbovicioara ( pe pârâul Spălătura) expropiată în anul 1864. Satul exista și în anii 1897-1910, iar în anul 1925 este îngobat la Dâmbovicioara.

Săvești

Sat așezat pe malul drept al râului Dâmbovița, era străbătut de ’’drumul cel mare al sării’’. Referitor la întemeierea satului, tradiția locală a reținut faptul că așezarea s-a injghebat cam pe la anul 1500. Satul este amintit mai întâi tot la 14 septembrie 1578 și apoi la 28 mai 1596 de Mihai Viteazul, când ’’a fost rea foamete, în lipsă și nevoie de bani a tuturor oamenilor pe urma lui Sinan Pașa ’’. În secolul al XVII-lea exista aici o ceată de slujitori conduși de un ceauș Nedeloco din Săvești, cum atestă documentele din 2 mai 1668 și 22 mai 1671.

La marea răscoală din anul 1907 s-au ridicat și țăranii din Braniștea și Săvești.

Din anul 1871 este atestat satul Atârnați, întemeiat de personalul stației CFR Titu.

În anul 1872 apare sub numele de Atârnați-Gară cu prilejul unei reclamații a Epitropiei Așezămintelor Brâncovenești, după care locuitorii din Atârnați au încălcat hotarele moșiei Braniștea-Săvești. Cătunul Atârnați, numit și Atârnați Gară era situat în anul 1881 pe moșia Dâmbovicioara, iar în anii 1887, 1894 și 1912 aparținea comunei Titu.

Cultura

Modești făuritori de cultură, formați la Școala domnească de grămatici, copiști de manuscrise nu lipseau din satele zonei Titu. În anii 1596, 1604, 1605, 1614 și 1622 este menționat în documente Stan logofătul din Săvești.

Primele atestări documentare indică faptul că, în anul 1838 funcționau școli în satele Braniștea și Dâmbovicioara.

Meșteșuguri

În anul 1745 existau trei roți de moară pe râul Dâmbovița, la Săvești. În anul 1831 funcționa o moară cu făcaie (moară cu roată orizontală, numită și ’’cu ciutură’’) la Dâmbovicioara, proprietatea Saftei Melisiano.

În anul 1864 exista la Braniștea un ’’stabiliment de gândaci’’ (creșterea viermilor de mătase).